Despre intalnirea cu Dumnezeu
Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului
Editura Cathisma, 2007
Recenzie de Ciprian Voicilă
Am citit cu ani in urma “Scoala rugaciunii”. La prima lectura am fost socat. Cartea se deschide cu un interviu luat Preasfintitului Antonie, din care aflam destule amanunte despre biografia lui. La un moment dat, Timothy Wilson il intreaba: “Sunteti de parere ca transmiterea Evangheliei poate fi impiedicata de cultura de suprafata a stilului englezesc modern de viata?” Acesta ii raspunde: “Da, fiindca Evanghelia trebuie sa atinga nu doar intelectul, ci intreaga fiinta. Englezii spun adeseori: “Este interesant, hai sa discutam despre asta, sa o studiem ca idee”, dar in realitate ei nu fac nimic. A-L intalni pe Dumnezeu inseamna a intra in “barlogul tigrului”- Dumnezeu nu este o pisicuta, ci un tigru. Lumea lui Dumnezeu este un domeniu periculos. Nu-i de ajuns sa cauti informatii despre ea- trebuie sa patrunzi inauntru”.
Prin urmare, cartea “Despre intalnirea cu Dumnezeu”, aparuta sub ingrijirea Parintelui Savatie la editura Cathisma in 2007, vorbeste intr-un stil profound si authentic despre intalnirea noastra inevitabila cu Tigrul.
Omul relationeaza cu Dumnezeu, cu sine insusi si cu aproapele sau. Cand ne intalnim cu Dumnezeu? Cand vrea El. “Ne intalnim cu Dumnezeu atunci cand El insusi ne cauta. Mantuitorul a spus: Bateti si vi se va deschide (Mt. 7, 7). Vom bate uneori indelung, intrucat Hristos stie ca nu suntem pregatiti inca pentru intalnire, nu suntem gata sa-l privim fata catre fata pe Dumnezeul cel Viu; caci a te intalni cu Dumnezeu inseamna dintotdeauna sa vii la judecata; este la fel cu a intalni o frumusete neconditionata, un adevar neconditionat, o dreptate neconditionata. Si in fata acestei frumuseti, acestei dreptati si acestui adevar- in fata sfinteniei dumnezeiesti- stam fara raspuns. Din acest motiv Dumnezeu asteapta timpul parguirii, maturizarii, atunci cand vom fi noi insine in stare sa ne pronuntam judecata asupra noastra si cand vom putea primi judecata Sa neconditionata, dreapta, nepartinitoare, in care sa nu vedem condamnare, ci o chemare a lui Dumnezeu catre o crestere spre vrednicia de om in deplinul sau inteles. Traind aceasta experienta a intalnirii cu Dumnezeu, care este pentru noi in acelasi timp si mantuire si infricosatoare judecata, prorocul Isaia, apoi Apostolul Pavel au spus: “Infricosator lucru este sa cadem in mainile Dumnezeului celui viu” (Evr.10, 31)”.
Cine s-a intalnit cu Dumnezeu incepe o viata noua. “Insa o noua viata care nu inseamna neaparat una mai atractiva, mai usoara, ci noua in sensul ca nu se aseamana prin nimic cu cea anterioara; e o viata in care stapaneste dreptatea lui Dumnezeu si nu cea omeneasca, adevarul Dumnezeiesc si nu adevarurile omenesti, masurile lui Dumnezeu si nu cele omenesti; este o viata noua in care trebuie sa traim dupa masura lui Hristos Insusi, sa ne asumam responsabilitatea pentru viata lumii, la fel ca Hristos, impreuna cu El si cu acelasi pret cu care El isi ia aceasta responsabilitate”.
“Responsabilitate” este cuvantul cheie care deschide intreaga viziune propovaduitoare a Mitropolitului Antonie. Devenim cu adevarat crestini cand ne asumam responsabilitatea. In intalnirea cu sinele nostru profound ajungem sa ne cunoastem numai in clipa in care ne asumam riscul de a ne vedea asa cum suntem, lipsiti de orice fard mincinos. “Fiecare are profunzimi pe care ii este frica sa le exploreze; in fiecare exista un dezacord interior care il ingrozeste. Sa ramai cu tine insuti e unul dintre cele mai infioratoare lucruri ce i se pot intampla unui om, daca face aceasta nu din pornire proprie, ci din necesitate. (…) Iar cand incercam sa privim mai profound suntem cuprinsi pur si simplu de groaza. Nu din cauza a ceea ce vedem, ci pentru ca exploram un domeniu absolut necunoscut noua: cine oare poate spune cati monstri se pot ridica din aceste profunzimi? Cata rautate, cata furie, cata minciuna, cat neadevar, cata frica? Cata aviditate- si sufleteasca, si duhovniceasca, si trupeasca? Cata ura, cata impasibilitate, cata cruzime voi vedea daca voi privi inlauntrul meu? Ne este, cu siguranta, mult prea oribil. Insa daca nu facem asta, daca refuzam aceasta groaznica, inspaimantatoare intalnire, nu vom putea gasi nicicand suficienta barbatie pentru a-L intalni nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele”.
Intalnirea cu aproapele nostru e la fel de dificila ca primele doua. Dar “avem fiecare in fata misiunea de a ne intalni aproapele. Pentru asta e necesar de a privi cu scopul de a vedea si a asculta cu scopul de a auzi. Ne sperie aceasta, caci este anevoios. Pentru ca a auzi inseamna a ne lega soarta de altcineva, a vedea inseamna a ne lega soarta de altcineva. Intalnim vreun cunoscut sau vizitam pe cineva bolnav si il intrebam: Ei, cum iti mai merge?… Si cunoscutul nostru sau bolnavul ne priveste cu speranta si cu teama: oare acest om chiar a pus o intrebare la care vrea sa stie raspunsul cu adevarat? Oare intr-adevar acest om vrea sa afle si sa-si lege soarta sa de a mea? Din priviri, din intonatie strabat speranta si frica, iar acesta cel mai adesea raspunde: multumesc, binisor… Adesea ramanem satisfacuti de acest raspuns; raspuns care ne-a eliberat, nu ne-a atras in valtoarea sortii altuia, nu a solicitat participarea noastra, nu a fost rostit cuvantul in urma caruia nu ma voi mai putea intoarce cu indiferenta de la acesta. Am vazut in ochii sai rugaminte, nadejde si frica, dar am inchis ochii si m-am multumit cu raspunsul lui, iar acum sunt liber; stiu ca la el e “binisor” si inseamna, probabil, ca e bine. Dar asculta vocea lui si priveste ochii lui, vezi expresia lor si nu vei mai putea pleca asa, pur si simplu”…
Mitropolitul Antonie a intrat in “barlogul” Tigrului si s-a sfasiat printr-o intropectie nemiloasa inainte ca Acesta sa faca vreo miscare spre el. In urma acestei victorii asupra sinelui, Tigrul i-a dat cuvant cu putere multa si darul de a-i trezi pe oameni din amorteala unei vieti caldicele. “Indrazniti, eu am pasit inauntru”.
[ COMANDA ONLINE ]
