Tinerii vremurilor de pe urma – Ultima si adevarata razvratire
Monahii John Marler si Andrew Wermuth
Editura Sophia, 2008 (reeditata)

Recenzie de Ciprian Voicilă

“Tinerii vremurilor de pe urma”, reeditata in 2008 la editura Sophia, este o carte scrisa de doi monahi care au experimentat modele anticulturalismului american, au murit si au fost inviati de Hristos. Dupa inviere au infiintat un local, “Monk’s Rock”, unde tinerii razvratiti, in special punk-eri, l-au redescoperit pe Hristos.

Autorii fac un istoric al curentelor anticulturaliste americane care promitand deconditionarea, eliberarea eului, i-au aruncat pe adolescenti in ghearele sexului, drogurilor si violentei. Mai intai a fost parintele nihilismului european, Friedrich Nietzsche, care a decretat ca nu exista adevar absolut. Altfel spus, ca oamenii l-au ucis pe Dumnezeu in inimile lor. Si daca nu exista Dumnezeu atunci, vorba lui Ivan Karamazov, totul este permis. Cu toate acestea, sufletul omului simte nevoia unei contopiri cu Infinitul care l-a creat si care a sadit in el aspiratia spre infinit. De aceasta nevoie de absolut au profitat modele anticulturaliste: beatnik-sii, rock’n’roll-ul, miscarea hippie, punk-ul, grunge-ul, rap-ul, heavy-metal-ul, Marilyn Manson s.a.m.d..

Adevarata razvratire impotriva materiasmului lumii si a nihilismului in care traim ramane religia iubirii, crestinismul. “Tinerii vremurilor” ar trebui citita in paralel cu “Nihilismul –Radacinile revolutiei in epoca moderna” de Seraphim Rose. Sunt scrise in acelasi duh si se completeaza una pe cealalta. “Nihilismul” este o carte teoretica foarte bine argumentata, iar “Tinerii vremurilor din urma” aduce multe marturii ale celor care au experiat anticulturalismul nihilist american.

Un fost punk-er face o marturisire minunata. O redau in intregime pentru ca ne reveleaza ceva: Dumnezeu il cauta si il gaseste pe tot omul care Il cauta.sincer. Dar nu da navala peste el. Sta la usa inimii, bate si asteapta.

“Aveam o lume a mea in care traiam, cu propriile mele fantezii si realitati., pe care eu insumi mi-o creasem. Am ajuns dintru-un pusti normal, un punk-er cu mohawk albastru si bocanci.

Datorita temperamentului meu am fost injunghiat, batut si impuscat. Intr-o zi, un prieten de-al meu m-a invitat la o petrecere mai aleasa. La petrecere erau cativa prieteni de scoala si doua femei in varsta. Parea ca e o petrecere la care prietenii discuta, beau apa minerala, mananca chipsuri si se amuza cu diverse jocuri. In realitate, cele doua femei erau vrajitoare, iar petrecerea era pentru un ritual de initiere.Atunci a urmat initierea mea in practica Wicca. Wicca e o forma straveche de practicare, de catre femei, a magiei druidice. De aceea am spus vrajitoare si nu vraci. De atunci am progresat repede, ajungand si eu vrajitor practicant. Mintea imi intrase intr-un soi ciudat de delir si dementa. Era limpede ca nebunia va fi ultima experienta. Daca mori, totul s-a terminat; daca innebunesti, traiesti moartea fara sa fi murit- asta imi era filosofia! Mi-am dat silinta zi si noapte pentru ea. Practica vrajitoriei m-a dus la cunoasterea multor lucruri noi si necunoscute, mai cu seama prin experienta calatoriei astrale- era o extindere fireasca a lumii mele fanteziste. Eram atotputernic si tot ceea ce apartinea lumii acesteia create de imaginatia mea mi se inchina ca unui stapan. Sentimentul atotputerniciei te indeamna sa continui practica vrajitoreasca. In lumea reala eram un nimeni, in schimb, datorita vrajitoriei, ma simteam cineva, eram de nebiruit.

Intr-o noapte, o acuta nevoie de a merge la toaleta m-a trezit din somn. Stateam in pat si priveam cand la ceas, cand la usa si nu ma hotaram daca sa ma ridic sau sa resist pana dimineata fara a uda cearsaful.M-am decis totusi sa ma ridic si sa merg la toaleta. In clipa aceea mi-am dat seama ca trupul mi-e paralizat de la gat in jos. In practica Wicca nu se folosesc nici droguri, nici alcool. Daca se afla ca ai consumat asa ceva, esti expulzat din grup.

Eu stiam ca nu utilizasem nimic de acest fel care ar fi putut sa-mi provoace acea stare. Singura explicatie posibila era ca sunt imobilizat de o forta de natura spirituala. Deodata am simtit ca parasesc trupul si m-am vazut deasupra lui. Apoi, am ramas pur si simplu socat. In jurul meu erau vreo cincisprezece demoni care radeau insteric si care aveau putere asupra mea. Unul dintre ei s-a intors catre mine, m-a privit si mi-a vorbit. Spunea ca sunt cel mai mare idiot pe care l-a cunoscut vreodata. Mi-a mai spus ca desi fusesem crescut si indrumat pe calea cea buna, o alesesem pe cea rea si ca am inaintat atat de mult in rau, incat nu mai am nici o scapare si o sa ma duc in iad. A incercat apoi sa-mi propuna un targ, dupa care au venit alti doi dintre ei la corpul meu astral si m-au luat. Si, luat fiind, ma aflam deja in iad. Nici nu am cuvinte sa descriu ce lucruri ingozitoare am vazut, am simtit si am mirosit. Nu voi uita niciodata aceasta… Fetele lor…

Am fost readus apoi in camera mea si mi-au dat un ultimatum. Trebuia sa ma sinucid si sa devin ca ei: sa chinuiesc in loc sa fiu chinuit sau sa mor si sa merg in iad oricum. Am ales sinuciderea. Inainte de a-mi da voie sa ma intorc in trup, am rostit in soapta: “Iisuse, daca existi, ajuta-ma!”. In clipa aceea am vazut o lumina orbitor de stralucitoare, iar ei plecasera. Stateam treaz si am inceput sa-L ocarasc pe Dumnezeu: de ce ma lasase sa trec prin toate acestea? Timp de o ora. L-am tot ocarat, curatind varsatura care iesise din mine in timpul acelei viziuni. Am auzit atunci, pentru prima data in viata mea, glasul lui Dumnezeu. Mi-a spus numai o singura fraza, care a pus capat ratacirii mele: “Tot ce doream de la tine era sa ceri”.

[ COMANDA ONLINE ]