Trepte pe calea vieţii. O viziune ortodoxă asupra bioeticii
John şi Lyn Breck
Editura Sophia, 2007

Recenzie de Octavian Dărmănescu

Prezentul volum subsumează câteva variaţiuni pe tema bioeticii, temă apărută în priorităţile moraliştilor încă de acum două decenii. Spunem variaţiuni pe aceeaşi temă, deoarece, în această ştiinţă, nouă în fiecare zi, poziţia creştină, ortodoxă în cazul nostru, a fost statutată de mult timp. Soţii Breck, nume de neocolit în economia problemei, îşi subintitulează cartea „o viziune ortodoxă asupra bioeticii”. Discursul este pedagogic, didacticist uneori, patristic. Duhul Părinţilor străbate tot volumul. Încă de la început se face apel, în tratarea bioetică, la „dobândirea minţii Bisericii” (p. 16). Această „minte eclezială” de dezbatere a problemelor cu care se confruntă bioetica nu se poate baza decât pe dogma limpede a Sfintei Treimi.

Dumnezeu este persoană, deci omul, chiar dacă are o zi sau o sută de ani, nu ar putea fi altceva decât persoană. „Ne recreăm după un chip care reflectă atât trufie, cât şi deznădejde. Trufie, datorită convingerii noastre că noi suntem stăpâni pe viaţa noastră, şi nu Dumnezeu, şi că, prin urmare, suntem îndreptăţiţi să ne remodelăm în funcţie de cele mai plăcute închipuiri. Deznădejde, în măsura în care căutarea în care căutarea unei sănătăţi perfecte, a unei vieţi mai lungi, a unei puteri fizice mai mari şi a unui nivel superior de inteligenţă izvorăşte din groaza chinuitoare de moarte şi distrugere” (p. 31).

Steagul alb al celor care se joacă cu mânia lui Dumnezeu este salvarea persoanei umane. Culmea, chiar demnitatea persoanei umane este pusă în joc. „Mii de embrioni umani sunt creaţi în prezent pentru a fi distruşi. (…) Faptul că în numeroase cazuri celulele nediferenţiate adulte s-au dovedit la fel de eficiente ca omoloagele lor embrionare nu a vărsat prea multă cerneală” (p. 38). Utilitaristă, societatea postmodernă trece peste etică, ea vrea cu orice preţ rezultate.

Utilizarea celulelor stem embrionare este pur şi simplu utilitaristă, criminală, fără a se ţine cont că fiecare dintre ele reprezintă un om, o viaţă, o persoană, un destin. Embrionii sunt manipulaţi industrial, genele se programează vârtos de frica vreunei boli. Iată însă temerea profesorului McKibben: „ademeniţi de perspectiva conceperii unor copii mai buni, ne situăm în pragul schimbării definitive a ceea ce înseamnă a fi om” (p. 109). Ne jucăm cu focul pentru că ne place. Există în acest moment, la nivel mondial, o importantă comunitate de instituţii care a pus stăpânire pe izvoarele vieţii, mii de cercetători denaturându-le, coreupându-le, trăgându-le spre interesele lor. În mare parte, chestiunile bioeticii ţin mai mult de un bun simţ uman, umanist, decât de un imperativ creştin. Creştinismul, care a valorizat întotdeauna persoana umană şi implicit demnitatea ei, nu face decât să le reamintească doctorilor că viaţa, care este la îndemâna lor, este una arendată de sus, de la Dumnezeu, deci nu este nici a lor, nici a pacienţilor.

Un capitol aparte îl reprezintă tema căsătoriei astăzi. Sexualitatea a fost reconceptualizată, i s-a dat o tendinţă instinctuală, a fost pervertită: „Aceasta este realitatea contemporană: cupluri care convieţuiesc în ceea ce obişnuiam să numim concubinaj; adolescenţi angajaţi în activităţi sexuale pe care părinţii lor de-abia au vocabularul necesar să le descrie; divorţul în serie privit din ce în ce mai mult ca un aspect normal al societăţii noastre (…). Aşa cum sublinia şi Părintele Thomas Hopko, sexualitatea şi sexul reprezintă, fără îndoială, chestiunea teologică şi pastorală capitală a zilei de astăzi” (p. 54). Autorul, preot ortodox, enumără atributele căsătoriei creştine, modelul unei căsătorii reuşite şi plăcute lui Dumnezeu: monogamă, heterosexuală, binecuvântată, conjugală (p. 75).

Cartea tratează cu destulă pertinenţă în problema „dependenţelor”. Viciile sunt boli care se întreţin; la rându-le, ele trebuie tratate. Este regula de bază a unei dependenţe asumate, tratarea ei, recuperarea. Autoarea descrie „dependenţa religioasă”, prin care înţelege fanatismul religios: „În ultimul stadiu al dependenţei religioase, obsesia conduce la dereglări psihice, la pierderi financiare (datorate generozităţii exagerate faţă de cauzele religioase) şi la decizii care distrug viaţa familiei şi îi periclitează bunăstarea” (p. 190).

Problema eutanasiei încheie precar prezentul volum. Autorii se limitează doar în a da sfaturi; atât celor care sunt în viaţă, cât şi celor care s-au hotărât să plece de capul lor din ea.

[ COMANDA ONLINE ]