Homo americanus – o radiografie ortodoxă
Preot Gheorghe Calciu
Editura Christiana, 2007

Recenzie de Octavian Dărmănescu

America s-a banalizat prin repetiţie. Este o regulă terestră valabilă în orice moment istoric. Prezentul volum este o radiografie delicată a societăţii americane făcută de către un preot care încă din 1985 urmăreşte fenomenul american chiar la el acasă. Părintele Gheorghe Calciu arată că greşeala americanilor este una ontologică, de rasă. Iată mărturia unei fiice duhovniceşti de acolo: „Americanii, spune părintele, sunt peste măsură de mândri; ei sunt obişnuiţi cu puterea, cu forţa lor, iar conceptele de umilinţă şi de pocăinţă nu le sunt prea familiare, nici măcar printre creştinii conservatori. Or, cu timpul, am ajuns să văd că aceste concepte reprezintă chiar inima Evangheliei: ele constituie cel mai consistent mesaj al lui Iisus. Dar noi trecem cu uşurinţă peste aceste concepte, cam grăbiţi în încredinţarea noastră că Dumnezeu ne iubeşte. (…) Nu găseşti multe Biserici care să predice asta astăzi, fie ele conservatoare sau liberare” (p. 146).

Cartea nu se ţine de titlu şi divaghează constant, însă cele câteva eseuri despre americanizare sunt pline. Produsul brut al societăţii americane este aşa numitul homo americanus. Acesta este exportul predilect al americanilor, livrat împreună cu stilul de viaţă american. Ca de obicei, părintele cade în politichie, dar numai pentru a ne lărgi percepţia asupra resorturilor invizibile care ne mână viaţa terestră. Condamnarea la americanizare pare a nu avea dreptul la recurs, mai ales că este îmbietoare. Însă părintele răspunde cu armele sale: „Ortodoxia este de două ori duşmanul de moarte al establishment-ului: mai întâi, pe plan mistic, pentru spiritualitatea ei şi pentru puterea rugăciunii, datorate duhului apostolic din mănăstiri, teren în care satana şi acţiunea sa unificatoare, sub conducerea lui Antrihrist,este adânc subminată; în al doilea rând, pentru că ea nu are internaţionalismul catolic, învăţând că ne vom prezenta la Judecata Finală fiecare în rândul cetei sale (I Cor. 15, 22-23). Această credinţă dă naţiunilor o justificare mistică şi nezdruncinată: ideea de demnitate şi de responsabilitate în faţa lui Dumnezeu a fiecărui neam pentru modul în care şi-a îndeplinit misiunea sacră şi comună tuturor membrilor săi pe acest pământ, care este singurul spaţiu de lucrare a mântuirii” (p. 35).

Şi totuşi, se pare că rezistenţele la globalizare încep să pocnească sacadat, una câte una. Americanizarea ne paşte bucuros. Tirania modelului unic stă palmată, nu se dă încă pe faţă, nu este altceva decât un comunism consumist, deci cu faţă umană. Modelul unic este America federală. Autorul contabilizează atentatele din şcolile americane provocate de minori, numindu-şi capitolul „Demonizarea Americii”. Iată o constatare a fiicei lui Billy Graham, Jane Clayson, despre violenţa din şcolile americane: „Cred că Dumnezeu a fost foarte întristat de ceea ce s-a petrecut, aşa cum suntem şi noi; dar, de ani de zile, noi tot Îl somăm pe Dumnezeu să plece din şcolile noastre, să plece din guvernul nostru, să plece din viaţa noastră. Or, ca un gentleman ce este, El S-a retras ca atare. Cum să ne mai aşteptăm ca Dumnezeu să ne dea binecuvântarea şi protecţia Lui, câtă vreme noi Îi tot cerem să ne lase în pace?” (p. 36). Volumul consemnează şi trecerea însemnată a evreilor americani la Ortodoxie. Acest fenomen este datorat nu numai mediatizării crescânde a Ortodoxiei în Statele Unite, ci şi, în mare măsură, spiritului căutător al aderenţilor pe calea adevărului.

Federalismul american are la bază convenţii oculte, deconspirate harnic de către autor, întru dumirirea lectorului. Un „founding father” anti-Hristos, Thomas Jefferson, al treilea preşedinte american, scrie o viaţă a lui Isus din Nazaret, eretică: „El exclude orice fenomen supranatural din Evanghelii: minunile, vindecările, învierile din morţi, cea mai mică aluzie la faptul că Isus ar fi fost Dumnezeu, sau că între El şi Dumnezeu ar fi fost vreo relaţie specială, inclusiv Naşterea din Fecioară şi Învierea din morţi” (p. 17). Îngrijită de Răzvan Codrescu, această ediţie (a doua) beneficiază de o prefaţă lămuritoare a aceluiaşi: „Într-un fel, homo americanus, aşa cum se află radiografiat aici, este omul recent al Părintelui Calciu (ca să evoc o sintagmă pe care d-l H.-R. Patapievici a făcut-o celebră peste noapte, într-o carte nu mai puţin radicală, în sistemul ei de referinţă, decât cea de faţă). În registre diferite, este vorba, aici şi acolo, de acelaşi tip uman, de acelaşi faliment al modernităţii, de acelaşi recurs soteriologic la soluţia creştină. Definiţia omului recent i se aplică întocmai lui homo americanus (care nu este, în fond, decât omul recent investigat la sursa lui, în mod mai amplu şi mai concret, din perspectiva şi cu experienţa istorică a altei generaţii)” (p. 11).