Hristos şi tinerii
Laurenţiu Dumitru
Editura Egumeniţa, 2003

Recenzie de Octavian Dărmănescu

În lucrarea „Hristos şi tinerii”, profesorul de religie Laurenţiu Dumitru ne invită la o oră de curs. Decenţa rostirii, noutatea limbajului, predispoziţia către un creştin laic bine conturat, fac din prezentul volum unul care va deschide larg barierele inimii tânărului licean.

Autorul face un inventar necesar al fenomenelor periculoase pentru tinerimea română, invitând la o dezbatere vie, în duh ortodox. Astfel, sunt tratate probleme legate de viaţa sexuală în adolescenţă, autorul îndemnând la rugăciune în faţa atacului susţinut al pornografiei din media audio-vizuale sau în cazul ispitei masturbării. Totodată, tinerii sunt învăţaţi cum să treacă pragul ruşinii la Taina Spovedaniei: „Nu există păcat care să întreacă iubirea de oameni a lui Dumnezeu”. În „De trei ori femeie, numai creştină nu”, autorul atacă făţiş spiritul toleranţei totale, care dinamizează ultima redută a moralei creştine în familie. În articolul „Big Brother. Voyeurismul – din manualele de psihiatrie pe ecranele televizoarelor” se demască esenţa patologică a acestei emisiuni cu audienţă ridicată. Un demers salutar îl constituie înfierarea – temperată, ce e drept – a lipsei tineretului creştin-ortodox la Sfânta Liturghie.

De remarcat campania susţinută pe care autorul o duce, de la înălţimea smerită a catedrei de religie, împotriva muzicii contemporane satanice, cât şi a emisiunilor incendiare de pe MTV, gen „The Osbournes”, în care bătrânelul Ozzy pozează în lupul moralist. În două articole separate este tratată nocivitatea unor împrumuturi aculturale, gen sărbătoarea Halloween sau Saint Valentine, arătându-se snobismul şi spiritul gregar al celor ce le prăznuiesc.

Tenta autoconfesivă, deloc stridentă este un câştig al cărţii. În articolul „De la întuneric la Lumină”, semnatarul dă mărturie: „preferam semi-întunericul rockotecii decât lumina zilei ce mă deprima uneori. Nu mă întâlnisem încă pe drumul Damascului cu Hristos, Lumina lumii”. Dând fără parcimonie sfatul cel bun, cartea rezervă încă de la început o minunată apologie a fecioriei (vezi „Dragostea adevărată aşteaptă”: „… sunt persoane care, deşi tinere şi cu hormoni în fierbere, duc o viaţă castă. Consider că majoritatea acestora sunt cei apropiaţi de Biserică, preocupaţi de mântuire, aceia care au un duhovnic stabil, ce se spovedesc şi se împărtăşesc regulat”.).

Profesorilor de religie le sunt rezervate câteva sugestii, titlurile fiind mai mult decât edificatoare: „Profesorul de religie şi postul” sau „Profesorul de religie, bucurie şi Cruce”; cât despre deznădejdea provocată de nelucrarea mesajului evanghelic se dă cuvântul Sfântului Ioan Hrisostom: „Chiar dacă aruncând sămânţa cea duhovnicească nu culeg rod din pricina trândăviei celor ce mă ascultă «răsplata mea e totuşi neştirbită » ”.

Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, cartea teologului argeşean va fi poate „schimbarea la faţă” a tinerilor creştini din România. Salutăm, deci, pe iniţiatorul acestei „verigi lipsă” dintre teologia morală predată deferent şi prima treaptă către o practică asumată conştient.